Povestea unei infrangeri... despre fotbal si nu numai

Ca orice poveste, are si un inceput, dar nu cu a fost odata ca niciodata... ci pur si simplu... ma aflam pe scaunul din dreapta fata, intr-o masina ce rula pe autostrada, catre Gelsenkirchen... orasul in care urma sa se desfasoare partida Schalke 04 - Steaua Bucuresti... discutam cu amicul meu de la volan, neamt, fan Schalke - care desi are 160 de km distanta de acasa pana la stadion, e prezent aproape la fiecare partida de acasa, in Peluza Nord (galerie Schalke 04) - despre ceea ce credeam fiecare ca are sa se intample. Fiecare dintre noi era optimist si credea in victoria echipei sale favorite. Odata ajunsi in zona, prima constare pe care am facut-o era ca nu vedeam niciun cordon de jandarmi, niciun politist calare sau mai stiu eu ce organe de ordine, desi ne aflam la mai putin de 500 de metrii de stadion. Toata lumea

Un mesaj de bunvenit pentru fratii de peste Prut

Am observat ca am si cativa cititori printre fratii nostrii romani de peste Prut. Acest lucru nu poate decat sa ma bucure, iar motivele sunt destule.

In dreptul vostru, la Flag Counter apare steagul Moldovei, dar pentru mine sunteti tot ROMANI... o stema pe drapel (acelasi tricolor), o granita obligatorie dar mai mult formala, nu pot opri gandiri, sentimente, dorinte si mai ales o limba, toate comune. In mintea si sufletul nostru aceasta granita a cazut... atata timp cat ii impartim (sau mai precis ii avem in comun) pe cei care sunt sau au fost: Stefan Ciobanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Paul Goma, Grigore Vieru, Ion si Doina Aldea Teodorovici, Adrian Paunescu... si chiar Anastasia Lazariuc, Catalin Josan si O-Zone... si multi altii care acum nu imi vin in minte.

Oameni care se simt cu totii ROMANI, fortati sa traiasca in tari diferite.

PS. Pe un ton putin mai sugubat, stiind ca majoritatea dintre voi sunteti stelisti va adresez si un FORZA STEAUA! pentru seara asta in care cu totii speram sa invingem in Giulesti.

PS2. De asemenea multumesc tuturor romanilor de pretutindeni si strainilor vorbitori de limba romana de asemenea, pentru ca aveti rabdarea si bunovointa de a citi acest blog... imi scot palaria in fata voastra a tuturor...

Dupa Steaua - Utrecht

Rezultat final: Steaua 3-1 Utrecht

Fericire, bucurie maxima si poate chiar entuziasm.

Dupa 4 ani, dupa 26 de partide fara victorie in grupele competitiilor europene, Steaua a reusit in sfarsit sa castige.

Dupa ce la pauza invocam Divinitatea, publicul, norocul si inspiratia, in repriza a doua toate acestea au venit in ajutorul nostru. Dumnezeu ne-a fost alaturi si a modificat traiectoria a doua mingi grele expediate de adversari; publicul a fost din ce in ce mai indarjit si mai aproape de jucatori, norocul nu ne-a mai parasit ca in meciul cu Napoli; iar inspiratia, inspiratia "MOTANULUI" trezit parca la pauza, ne-au adus in sfarsit bucuria pe care o asteptam... Sa nu contenim sa le multumim tutror fortelor implicate, incepand cu Dumnezeu si terminand cu jucatorii fara o ordine oarecare.

Remarcati: Stancu, Gardos, Surdu, Tatarusanu, Martinovici, Ricardo

O repriza secunda total diferita fata de prima. Noi am avut si determinarea si ocaziile si golurile si la final satisfactia si bucuria.

Iata ca soarele poate rasarii pe Ghencea si in miez de noapte...

La pauza Steaua - Utrecht

Scor 1-1.

Sanse: la fel ca la inceputul meciului, doar ca Utrecht joaca mult peste asteptari. Prea multe ocazii pentru ei.

Gol ciudat noi - gol superb ei.

Remarcati: Gardos si Mertens (marcatorii de pana acum), Tatrusanu, Surdu, Cornelise, Wuytens.

Prea slabi astazi: Banel, Dodel... iar despre Stancu nici nu avem ce vorbi momentan, mult prea sters.

Pulsul fosrte ridicat... Jocul are ritm, e tensionat, mult prea tensionat pentru noi. In repriza secunda avem nevoie de la toata lumea: Dumnezeu, suporteri, inspiratie, zeita Fortuna... vai... vai....

Nu mai pot sa scriu acum, sunt prea tensionat...

Sa vedem la final...

Best Event Of The Year

IRON MAIDEN - Somwhere Back In Time...World Tour 2008

A meritat fiecare picatură de sudoare care s-a scurs, fiecare secundă care a trecut din viaţa mea, fiecare fărâmă de energie pierdută şi ultimul bănuţ plătit...

Cel mai tare concert pe care l-am văzut vreodata. Cel mai bun show, şi când zic show mă refer la organizare, muzică, lumini, coregrafie, scenă...şi de data asta chiar daca a fost in Romania... public. Toate de 10 note de 10 +.

Toată peripeţia a decurs cam aşa... Luni dimineaţa la ora 06:44 am plecat din Lugoj cu IC (pentru cei care nu ştiu - InterCity) Timişoara N - Bucureşti N. Am ajuns la ora 13:55 în Bucureşti împreună cu doi prieteni din Timişoara şi cu prietena unui dintre ei, şi primul drum pe care l-am făcut, pe jos (la presiunile băieţilor) a fost până la stadion să vedem pe unde avem intrarea. De acolo, din Cotroceni, am plecat tot pe jos (tot la presiunile celor doi) către Piaţa Unirii unde am mâncat. După, am plecat înapoi la stadion cu taxi (de data asta la presiunile mele şi ale prietenei unui din băieţi) unde am şi intrat pe arena la ora 17:30. Batut în cap de soare, obosit de la atâta mers pe jos, în condiţiile în care eu şi în Lugoj mă deplasez cam pe orice distanţă cu maşina, am creyut la un moment dat că m-am insolat... chiar nu mă simţeam prea bine, aşa că m-am întins pe "gazon" (de fapt pe nişte plăci de plastic care acoperea gazonul, pentru protecţie). Pe la ora 19:00 a început să cânte în deschidere Laurenn Harris (care by the way este fiica basistului şi unul dintre întemeiatorii IRON MAIDEN) cu trupa ei. M-am ridicat cu greu în picioare, şi ameţit cum eram, încercam să intru în atmosfera creată. După ea, pe la 19:45 nu mai ştiu exact au urcat pe scenă cei de la Trooper. Cu ei s-a încălzit atmosfera şi mai tare. Iar pe la 20:45 - 20:50 au intrat în scenă monştrii sacrii al Heavy Metalului britanic şi mondial IRON MAIDEN... De aici a început show-ul total...în cuvinte chiar nu pot să descriu... Pentru mine personal a fost ca un vis împlinit. Până nu demult mai cântam şi zbieram în faţa calculatorului, în faţa tv-ului privind concerte de-ale lor, iar acum am făcut asta LIVE împreună cu publicul şi FORMAŢIA. A fost ceva uluitor... la un moment dat aproape că simţeam cum îmi curg lacrimi de bucurie şi mi se gâtuia vocea... Bruce, Steve, Adrian, Janick, Dave şi Nicko erau în faţa mea la mai puţin de 15 m. Nimeni nu ar putea spune că cel mai tânăr dintre ei are 50 de ani, la energia pe care o degajă şi la show-ul pe care îl fac. Concertul s-a terminat la ora 22:55, şi ne-am dat seama că poate mai prindem trenul de 23:45 pe care îl credeam tot IC. Din păcate s-a dovedit a fi A (adică Accelerat)... şi mai presus s-a dovedit a fi şi plin. Ni s-au dat bilete fără locuri (lucru care se poate întâpla numai în Romania) şi timp de încă 5 ore adica până am ajuns la Craiova, am stat în picioare pe culoarul unui tren care mirosea ca şi closetul infect care se afla la capătul vagonului. Transpirat, obosit şi nervos din cauza trenului mă ţineau în picioare doar acordurile piselor, pe care încă le mai auzeam în cap şi entuziasmul care m-a scos şi din insolaţia pe care credeam că o am. Despre IC chiar nu am avut nimic de comentat dar A a fost oribil. Închei aici, deşi poate ar mai fi multe de zis... dar promit să revin cu ceva detalii, eventual poze şi filmuleţe într-un post viitor.

Cred că aproape orice eveniment din viaţa mea de până acum pălesşte în faţa acestui concert.

A meritat fiecare picatură de sudoare care s-a scurs, fiecare secundă care a trecut din viaţa mea, fiecare fărâmă de energie pierdută şi ultimul bănuţ plătit...