miercuri, 6 august 2008

Best Event Of The Year


IRON MAIDEN - Somwhere Back In Time...World Tour 2008


A meritat fiecare picatură de sudoare care s-a scurs, fiecare secundă care a trecut din viaţa mea, fiecare fărâmă de energie pierdută şi ultimul bănuţ plătit...
Cel mai tare concert pe care l-am văzut vreodata. Cel mai bun show, şi când zic show mă refer la organizare, muzică, lumini, coregrafie, scenă...şi de data asta chiar daca a fost in Romania... public. Toate de 10 note de 10 +.
Toată peripeţia a decurs cam aşa... Luni dimineaţa la ora 06:44 am plecat din Lugoj cu IC (pentru cei care nu ştiu - InterCity) Timişoara N - Bucureşti N. Am ajuns la ora 13:55 în Bucureşti împreună cu doi prieteni din Timişoara şi cu prietena unui dintre ei, şi primul drum pe care l-am făcut, pe jos (la presiunile băieţilor) a fost până la stadion să vedem pe unde avem intrarea. De acolo, din Cotroceni, am plecat tot pe jos (tot la presiunile celor doi) către Piaţa Unirii unde am mâncat. După, am plecat înapoi la stadion cu taxi (de data asta la presiunile mele şi ale prietenei unui din băieţi) unde am şi intrat pe arena la ora 17:30. Batut în cap de soare, obosit de la atâta mers pe jos, în condiţiile în care eu şi în Lugoj mă deplasez cam pe orice distanţă cu maşina, am creyut la un moment dat că m-am insolat... chiar nu mă simţeam prea bine, aşa că m-am întins pe "gazon" (de fapt pe nişte plăci de plastic care acoperea gazonul, pentru protecţie). Pe la ora 19:00 a început să cânte în deschidere Laurenn Harris (care by the way este fiica basistului şi unul dintre întemeiatorii IRON MAIDEN) cu trupa ei. M-am ridicat cu greu în picioare, şi ameţit cum eram, încercam să intru în atmosfera creată. După ea, pe la 19:45 nu mai ştiu exact au urcat pe scenă cei de la Trooper. Cu ei s-a încălzit atmosfera şi mai tare. Iar pe la 20:45 - 20:50 au intrat în scenă monştrii sacrii al Heavy Metalului britanic şi mondial IRON MAIDEN... De aici a început show-ul total...în cuvinte chiar nu pot să descriu... Pentru mine personal a fost ca un vis împlinit. Până nu demult mai cântam şi zbieram în faţa calculatorului, în faţa tv-ului privind concerte de-ale lor, iar acum am făcut asta LIVE împreună cu publicul şi FORMAŢIA. A fost ceva uluitor... la un moment dat aproape că simţeam cum îmi curg lacrimi de bucurie şi mi se gâtuia vocea... Bruce, Steve, Adrian, Janick, Dave şi Nicko erau în faţa mea la mai puţin de 15 m. Nimeni nu ar putea spune că cel mai tânăr dintre ei are 50 de ani, la energia pe care o degajă şi la show-ul pe care îl fac. Concertul s-a terminat la ora 22:55, şi ne-am dat seama că poate mai prindem trenul de 23:45 pe care îl credeam tot IC. Din păcate s-a dovedit a fi A (adică Accelerat)... şi mai presus s-a dovedit a fi şi plin. Ni s-au dat bilete fără locuri (lucru care se poate întâpla numai în Romania) şi timp de încă 5 ore adica până am ajuns la Craiova, am stat în picioare pe culoarul unui tren care mirosea ca şi closetul infect care se afla la capătul vagonului. Transpirat, obosit şi nervos din cauza trenului mă ţineau în picioare doar acordurile piselor, pe care încă le mai auzeam în cap şi entuziasmul care m-a scos şi din insolaţia pe care credeam că o am. Despre IC chiar nu am avut nimic de comentat dar A a fost oribil. Închei aici, deşi poate ar mai fi multe de zis... dar promit să revin cu ceva detalii, eventual poze şi filmuleţe într-un post viitor.
Cred că aproape orice eveniment din viaţa mea de până acum pălesşte în faţa acestui concert.
A meritat fiecare picatură de sudoare care s-a scurs, fiecare secundă care a trecut din viaţa mea, fiecare fărâmă de energie pierdută şi ultimul bănuţ plătit...

4 comentarii:

Mr. Boanka spunea...

misteeer Lukassss ... io spun asha ... mai bine te dai cu ATV pe coclaurile de la Ariesheni, si o sa imi dai dreptate!! hmm? e bestial! ce concert ? ce sudoare? nu se compara nimic cu o plimbare pe ATV prin padurile de ;a Arieseni. :))

andreea visha spunea...

a lu' boank, taci, ca daca venea Tiesto in eu stiu ce oras apropiat, erai acolo! ce ATV? ce Arieseni? Luci, ma bucur ca ti-a placut. Pacat ca n-am stiut ca vii, ca iti faceam eu rost de bilete. moka.

Catalin Marcu spunea...

Ca sa vezi ca citesc cu atentie tot ce scrii :), trebuie sa-ti marturisesc ca ai facut o mica greseala gramaticala: placi de plastic ce acopereaU gazonul. Tu ai scris doar acoperea ;-). Salutari din Oradea.

Lucian A. spunea...

A fost de scriere, nu de gandire. SCUZE...am sa corectez... sau poate mai bine nu. Am sa o las asa, pentru ca atunci eram in excitarea de dupa. Si era scrisa cu emtia momentului.
Oricum ma bucur ca ai citit.