Se afișează postările cu eticheta Meditari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Meditari. Afișați toate postările

miercuri, 4 noiembrie 2015

Manifest nascut din dezgust!

Citesc, ma minunez, unde nu ma pot abtine, chiar mai las cate un comentariu... si nu stiu daca sa plang sau sa rad pentru modul in care pot sa gandeasca multi oameni in 2015. Imi dau seama ca de ras nu e, pentru ca este realitatea in care traim, o lume ce ne inconjoara, cu bune si cu rele, dar in acelasi timp o realitate cruda. Daca inca nu ati realizat unde vreau sa bat, veti vedea in cele ce urmeaza. 

In data de 30.11.2015 (data care NU are nimic in comun cu "sarbatoarea" de Halloween - https://ro.wikipedia.org/wiki/Halloween -, decat luna Noiembrie), in Romania, Bucuresti, Centru Vechi, clubul Colectiv a avut loc un concert, o lansare de disc, a trupei Goodbye to Gravity - https://ro.wikipedia.org/wiki/Goodbye_to_Gravity -. In timpul acestui eveniment, a avut loc un accident/ incident tragic cu urmari groaznice. Bilantul, la aceasta ora cand scriu acest articol, e de 30 de morti, inca minim 40 de raniti in stare critica, care se zbat intre viata si moarte si inca peste 120 de raniti spitalizati. Pana aici, totul este clar; urat, foarte urat, dar clar. 

duminică, 12 ianuarie 2014

Omul... si nevoile sale

Din start, pot sa afirm ca, in mod cert, ceea ce urmeaza sa cititi, nu se aplica in proportie de 100% tutror indivizilor. Chiar daca, este un fapt demonstrat si generalizat, ca orice lucru, are si exceptii de la regula. Si acum, sa intram in subiect...


Omul, pentru a putea trai si pentru a functiona intrun mod normal, trebuie sa isi satisfaca cateva nevoi primare. Pentru a nu parea ca incerc sa inventez o chestie noua, am sa fac o simpla analiza pe baza conceptului Piramidei lui Abraham Maslow. La baza acestei piramide,

miercuri, 7 august 2013

Banii si fericirea

Se spune ca "Banii nu aduc fericirea, dar o intretin"
Eu as formula atfel ... banii aduc si intretin confortul... Banii nu pot aduce si nu intretin fericirea... banii nu sunt o conditie sine qua non pentru fericire. De aceea exista si oameni saraci sau fara bani, dar fericiti - precum si oameni bogati sau cu bani, dar nefericiti. Banii pot aduce bucurii, mai mari sau mai mici, dar trecatoare. Orice poate cumpara banul, e in primul rand de domeniul fizicului, sau se leaga de ceva care e in primul rand materie... si toate acestea, intra mai devreme sau mai tarziu in uzura obisnuintei si dispare acea bucurie. Banii aduc confortul, dar confortul nu poate fi niciodata comparat sau echivalat cu fericirea. Fericirea apartine sufletului, e "bucuria" sufletului, iar lucrurile spirituale nu se pot cumpara. Niciodata un suflet nu o sa se aseze confortabil pe un fotoliu sau o canapea si sa "exprime": "Sunt fericit!" Iubirea, realizarile, implinirile... ele sunt cele care aduc fericirea. Oamenii isi pot creea fericirea... iubind si fiind iubiti, daruind si primind...
Poti sa mergi in cele mai scumpe locuri, sa ai cele mai rafinate si luxoase lucruri, daca nu ai langa tine pe cineva care sa iti "bucure" sufletul, totul se transforma in monoton, si ramane o amintire a unei bucurii de scurta durata.
Banii pot fi "fericirea" temporara a celui care nu ii  are sau nu i-a avut niciodata si se trezeste peste noapte in posesia lor... dar asta dispare repede... odata cu cheltuirea lor.
Banii nu aduc fericirea, dar fericirea poate aduce bani. Dupa cum spuneam, bogat nu este egal cu fericit, iar bogatia nu iti aduce neaparat fericirea... daca insa, esti fericit, ai liniste interioara, te simti plin de viata si totul vine natural, ai puterea de a realiza lucruri marete si automat vin si banii... care sporesc si intretin confortul.

marți, 11 octombrie 2011

A fi puternic...


PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. Înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. 
Sursa: DEX '98 | 



A fi puternic inseamna a iubi. A fi puternic inseamna a ierta. A fi puternic inseamna a darui. A fi puternic inseamna sa astepti. A fi puternic inseamna a fi calm si calculat. A fi puternic  inseamna a face pe cineva fericit. A fi puternic inseamna sa taci cand este cazul. A fi puternic inseamna a avea incredere. A fi puternic inseamna a-L avea pe Dumnezeu in tine.
A fi puternic inseamna sa stii sa te ridici cand cazi, sa stii sa treci in viata peste orice. A fi puternic inseamna sa fii un invingator chiar si atunci cand ai pierdut o batalie, dar nu razboiul, sa renasti din cenusa sa poti fi invingator. Un boxer nu este mai puternic atunci cand are lovitura de pumn mai tare, ci atunci cand poate incasa pana cand celalt nu mai are forta sa loveasca...
Cu toate astea, a fi puternic inseamna si sa fi umil, si sa ai forta sa ceri ajutorul cuiva atunci cand esti coplesit, oricate obstacole ai trecut inainte de unul singur. La urma urmei este mai bine sa ai cu cine sa imparti esecul, decat sa celebrezi victoria de unul singur...


O vorba din popor, zice: "Doamne, nu-mi da, cat pot duce!"... Stiau ei stramosii ce stiau !



joi, 2 iunie 2011

Tacerea e... de multe ori, pur si simplu tacere...

"Nopti fara vise... intrebari fara raspuns..."
Holograf - Dincolo de nori

Se spune ca si tacerea e un raspuns... dar oare asa e? Tacerea, intr-adevar, poate lasa loc de interpretare... dar poate uneori o interpretare poate duce spre un rezultat bun... iar alte ori nu... asa ca de sa nu luam mai bine tacerea asa cum e ea... liniste, calm, plutire...
Nu cumva uneori, sau de cele mai mute ori tacerea e doar tacere?
Alteori poate fi considerat un preludiu, destul de sadic, e drept, pentru ceea ce urmeaza...
Altadata, tacerea e doar momentul dinaintea furtunii... sau poate tacerea e modul de a evita o furtuna... Poate ca in locul unui raspuns care sa produca sau sa provoace furtuni, tacerea este un mod de retinere a unor idei, o refulare...
Asa ca, intrebarile care necesita un raspuns, dar la care nu se si intampla sa apara unul, probabil trebuie reformulate sau puse in alt moment...

marți, 16 noiembrie 2010

Retrospectiva...

In urma cu ceva vreme... mai exact pe 25.01.2009 am postat versurile unei melodii care apartine celor de la Dream Theater (romana - engleza) si promiteam ca am sa revin si cu traducerea pentru cei care nu se descurca atat de bine in engleza, deoarece chiar merita citite si intelese. Si, cum mai bine mai tarziu decat niciodata... iata ca vine intr-un final si respectarea acelei promisiuni. Deci, iata traducerea la postul original.

Sufletul continua sa traiasca

De unde am venit?
De ce suntem aici?
Unde mergem atunci cand murim?
Ce este dupa
Si ce a fost inainte?
Oare este ceva sigur in viata?

Se spune "Viata este prea scurta"
"Aici si acum"
Si "Ti se da doar o sansa"
Dar, oare ar pute fi mai mult
Am mai trait odata,
Sau asta ar putea fi tot ce avem?

Daca as muri maine
As fi impacat
Pentru ca eu cred
Ca dupa ce noi numai suntem
Sufletul continua sa traiasca.

Obisnuiam sa ma tem de moarte
Obisnuaim sa cred ca moartea este finalul
Dar asta era inainte
Acum nu ma mai tem
Pentru ca stiu ca sufletul meu va transcede

S-ar putea sa nu gasesc toate raspunsurile
S-ar putea sa nu inteleg niciodata de ce
S-ar putea sa nu dovedesc niciodata
Dar stiu ca tot trebuie sa incerc

Daca as muri maine
As fi impacat
Pentru ca eu cred
Ca dupa ce noi numai suntem
Sufletul continua sa traiasca

O voce din mintea mea:
"Mergi mai departe, fi curajos
Nu plange la mormantul meu
Pentru ca eu nu mai sunt aici
Dar te rog sa nu lasi niciodata
Amintirile tale despre mine sa dispara"

Fara temeri in lumina ce ma inconjoara
Scapat de frica si durere
Intrebarea din mintea mea
M-a ajutat sa gasesc
Din nou, scopul vietii mele

Melodia o puteti viziona aici:






miercuri, 3 noiembrie 2010

De ce blogarim?

De ce ne facem blog?
Pentru ca uneori ne vin idei pe care vrem sa le asternem in scris undeva si chiar sa le impartasim si altora.
Pentru ca ni s-a parut noua ceva interesant si vrem ca si altii sa vada sau sa stie. 
Pentru ca, poate am vazut la altii ca au si ne-am gandit de ce sa nu avem si noi?!
Pentru ca a prins ideea asta si in Romania si pentru ca este la moda si este "cool".
Unii pentru a iesi din anonimat, unii pentru distracite, altii pentru fani iar altii pentru bani.

Ce asteptari avem de la blogul nostru?
Asteptam sa fim cititi.
Asteptam sa fim cititi si comentati.
Asteptam sa fim apreciati, aprobati sau contrazisi.
Asteptam sa avem cat mai multi care urmaresc blogul nostru.
Asteptam sa fim recomandati.
Asteptam sa facem bani din Adsense iar mai apoi din reclame platite mult mai bine...


Ce se realizeaza?
Fiecare ce poate!

luni, 1 noiembrie 2010

Relativitate duratei vietii

Cat timp pierdem in fiecare zi pe drumuri? De acasa la servici si invers, de acasa la cumparaturi sau de la servici la cumparaturi si mai apoi acasa se consuma timpi importanti din viata noastra. Timpi morti, timpi irositi, timpi care ne fac viata mai scurta... si asta nu pentru ca am muri mai repede ci pentru ca apucam sa traim mai putin pentru noi.

Am sa ma opresc asupra timpilor pe care ii pierdem cu drumul catre servici si inapoi.

Eu, spre exemplu, locuiesc intr-un oras mic (Lugoj) in care distanta intre oricare cele mai indepartate puncte o pot parcurge in maxim 30 de minute pe jos si in maxim 10-15 min cu masina (in functie de trafic). Asfel, in acest oras, eu parcurg distanta de acasa pana la servici in doar 5 min. Deci, practic 10 min  pe zi din viata mea se duc fara sa pot face ceva concret sau o alta activitate care ar putea fi rezolvata in acel timp. Intr-o luna - luand o medie de 22 zile lucratoare - eu pierd 220 de min, adica 3h si 40 min. Intr-un an 44 de ore adica 1 zi si 20 de ore irosite...

In urma cu ceva vreme, cand locuiam si lucram in Timisoara, un oras mcu mult mai mare decat Lugojul, distanta de acasa pana la servici si invers imi rapea 30-35 de minute. Deci, aproximativ 1h pe zi. Mergand pe acealasi rationament ca si mai sus, intr-o luna se iroseau 22 de ore... adica aproape o zi. In decursul unui an 264 de ore... adica 11 zile... mergand mai departe, in 30 de ani deja se pierde aproximativ 1an... La varsta de pensionare, presupunand ca o persoana lucreaza de la varsta de 18 ani, are deja 1an si jumatate din viata irosita doar pe drumul de acasa la servici si invers.

Prieteni de ai mei din Bucuresti, parcurg distanta de acasa la servici in aproximativ 1h. Facand aceleasi calcule ca si mai sus ajungem la urmatoarele cifre: 2h pe zi... 44h pe luna - 1zi si 20 de ore (adica timpul meu irosit acum, in decurs de un an)...  in decursul unui an se aduna 528 de ore... adica 22 de zile!!! Deci, la varsta pensionarii, aplicand criteriile de mai sus va fi pierdut deja 3 ani din viata.

Partea si mai urata a acestui aspect este faptul ca acele zile poti fi considerate zile fara somn, mancare sau alte activitati care decurg in mod obisnuit in fiecare zi... acela practic este TIMP LIBER PIERDUT!!! adica exact esenta vietii. Pentru ca, omul traieste 100% pentru el in timpul sau liber, cand poate sa-si implineasca dorintele. Trist dar adevarat....

vineri, 22 octombrie 2010

Un semn de intrebare sau unul de speranta?

Pe parcursul reprizei a doua am avut atatea idei si atatea trairi incat nu stiam exact ce voi scrie la finalul jocului. Nici macar un titlu potrivit nu puteam sa gasesc ... si adevarul este ca acum in momentul in care scriu aceste randuri, inca nu am dat un titlu acestui articol.

Imi veneau in cap cateva de genul:
- Prostia romaneasca (o alterare a povestii Prostia omeneasca de Creanga)
- Drobul de fotbal (inspirat de aceiasi poveste)
- Atat de aproape (pentru ca intotdeauna ramanem cu un gust amar ca se putea ...)
- Roata patrata (pentru ca la un moment dat, exact asa mi se parea ca se misca echipa noastra...)
- Sortiti neputintei

Pana la urma cred ca am sa il intitulez - Un semn de intrebare sau unul de speranta?

Semnul de intrebare ar fi urmatorul:
De ce indiferent cat de slab ar juca adversarul noi trebuie sa jucam mai slab?
1) La Liverpool am avut sansa sa dam peste o echipa in degringolada, si timp de o repriza, chiar am crezut ca se poate sa facem o surpriza... si am fost ATAT DE APROAPE... apoi a venit acel moment cu penalty-ul eronat acordat pentru englezi si s-a cam taiat totul ca maioneza. A mai existat un moment de speranta la faza in care am nimerit bara de doua ori in 10 secunde... apoi am fost SORTITI NEPUTINTEI.
2) La Bucuresti cu Napoli am avut 3-0 in minutul 30 si totul parea sa decurga nEsPeRaT de bine... dar au intervenit pe rand DROBUL DE FOTBAL (simbolizat de teama de victorie), PROSTIA ROMANEASCA (prin tactica si moralul romanesc), ROATA PATRATA (prin fotbalul prestat), ATAT DE APROAPE (in minutul 96) si SORTITI NEPUTINTEI (in minutul 97-98).
3) Utrecht 21.10.2010 - o echipa slabuta, tanara, neexperimentata la care fosta noastra rezerva Mihaita Nesu (care parca totusi e schimabta in bine) este titular de drept. Noi am construit, ei au bubuit mingile in fata... asta pana la un punct, pentru ca ocaziile clare le-au avut ei. Din cand in cand Steaua a dat impresia ca, controleaza jocul... dar atat. Ei slabi, noi mai slabi.

Semnul de speranta:
Desi avem doar 2 puncte dupa 3 jocuri inca mai exista sanse teoretice si matematice de calificare. Sa vedem ce va urma...
In cursul zilei de astazi am sa incer sa fac si o analiza a jocului cu Utrecht, care daca imi va place cum suna o voi posta.

miercuri, 7 octombrie 2009

In ce ... si de ce ... credem?

Ieri am avut o conversatie cu un stimabil preot, in legatura cu anumite aspecte legate de religie si alte lucruri din viata noastra de zi cu zi si impactul lor sau legatura lor cu religia.
Am inceput de la muzica, am trecut prin reincarnare, prin Biblie, crestinism, ortodoxism, islam, iudaism, prin chestiuni schimbate de biserica si altele.

Cea ce vreau sa subliniez inca de la inceput, este faptul ca am avut in fata un om care intr-adevar crede ce vorbeste, o face cu pasiune si nu doar ca alti preoti care considera ca sunt la servici atata timp cat sunt la biserica si tin slujbe, sau la nuti, botezuri si inmormantari. Acest preot, om, incearca si probabil in mare parte reuseste, sa isi pastreze linia si comportamentul si in afara serviciului. Uneori poate prea dogmatic cand vine vorba de biserica si faptele sale. Bun, nimeni nu e perfect si fara de pacat ... asta e clar.

Sa detaliez un pic discutiile pe care le-am avut cu el. In unele aspecte am fost de acord cu cele spuse de el, pe cand in altele ... nu prea. Toata discutia a pornit de la motorul de viteza pe care il detine, si de la cum se impaca aceste doua aspecte: preotia si pasiunea lui de motorist. A raspuns ca nu omoara pe nimeni si ca nu creeaza nici o problema si ca nu il supara pe Dumnezeu prin acest lucru. Raspunsul lui e destul de OK, nu ma convinge 100% dar fata de alti preoti care in timpul liber beau, fumeaza sau curvaresc ... pasiunea lui mi se pare mai acceptabila. De ce nu sunt 100% de acord? Pentru ca intr-un anumit fel, sunt sigur ca ar fi gasit o explicatie cu sustinere biblica sau bisericeasca pentru aproape orice pasiune ... binenteles in afara celor trei vicii pe care le-am descris mai devreme si a jocurilor de noroc.
Urmatorul aspect a fost cel al muzicii rock ... pe care el, si am vazut ca si biserica in general o dezaproba, si o considera ca fiind demonica prin versuri sau prin zgomot ... Cu acest aspect, din nou nu sunt de acord. Pe langa aspectu religios, a incercat sa imi explice si prin aspectul psihologic sau filozofic al problemei; in sensul ca sunetele din muzica rock sunt agresive si le asemana (nu neaparat ca melodicitate in sine, ci ca putere, zgomot...) cu sunetul loviturilor de ciocan, sunetul unui avion supersonic care trece pe deasupra noastra... adica, in sensul ca ar fi suparatoare. Problema e ca la multa lume aceasta muzica place, si atunci ce? ... asta inseamna ca aceia sunt nebuni sau au legaturi cu deavolul? Fiecare dintre noi are preferinte muzicale si stiluri de muzica care ii creeaza un disconfort. Dar asta nu inseamna ca, daca mie nu imi place un stil de muzica el este rau sau nu ar trebui sa il asculte nimeni.

Alte subiecte au fost legate de sfanta treime, ziua de odihna (de ce duminica si nu sambata), icoane, sfinti, si alte chestiuni in care explicatia nu m-a convins de loc. Spre exemplu, recunoscut ca biserica a schimbat ziua de odihna din sambata in duminica, pentru ca aceasta zi are insemnatate mai mare pentru biserica. Biserica, spunea el, a luat fiinta dupa invierea si ridicarea la cerurui a lui Iisus. Aceste doua evenimente sunt cele mai importante pentru biserica si ambele au avut loc in ziua de duminica, si pentru ca Iisus ar fi zis slaviti aceasta zi in cinstea mea. Dar daca stam sa negandim noi oricum cinstim ziua ... oricare ar fi ... Invierea prin Paste, iar ridicare la cer prin Inaltarea Domnului ... asa ca, dupa parearea mea, nu sta in picioare.

Asadar, la urma urmei, cred ca noi stabilim in cea mai mare proportie daca, ce, in ce si de ce credem. Cred in Dumnezeu cu toata fiinta mea, dar nu cred ca e gresit sa imi caut calea prin care sa o fac, sa comunic cu El. Poate sunt un tip putin razvratit, caruia nu-i prea plac dogmele si explicatiile puerile.

vineri, 17 iulie 2009

Ce este omul? Ce este viata?

Viata e ca un fir de ata. Se rupe doar odata, dar din pacate nu mai o putem innoda la loc... cel putin nu in viata asta. Odata rupta aceasta ata, un capat cade iar celalalt ramane in mana noastra pentru a continua sa creasca din nou si apoi din nou sa se rupa.
Viata omului are trei etape marcante. Omul se naste, traieste si moare.
Nasterea si moartea sunt sigure. Intre ele omul traieste. Aceasta este etapa care de fapt defineste individul. Ceea ce face el face de-alungul acestui parcurs de evenimente este cea ce conteaza si ramana in sufletele si mintile celorlalti.
Motivul pentru care scriu in aceste momente acest post, este din pacate unul trist si nu filosofic. Motivul este faptul ca tocmai ma intorc de la un priveghi, un loc plin de durere si plin de intrebari in acelasi timp. Un bun prieten de al meu, tocmai si-a pierdut in aceasi zi bunica si tatal; la diferenta de doar 2 ore. La ora 7 dimineata bunica, iar doua ore mai tarziu tatal. Dumnezeu sa-i odihneasca.
Putem vorbi de o tragedie, de o drama, de o familie puternic lovita si incercata, cu doua evenimente dureroase si grele venite in aceasi zi.
Am sa ma opresc un pic asupra celei de a doua persoane, pe care am cunoscut-o destul de bine, si anume tatal prietenului meu.
Incerc sa aduc in acest fel un ultim omagiu, un ultim salut celui care a fost ALBULESCU GHEORGHE.
A fost pe rand fiu si nepot, sot, tata, bunic. A fost stalpul familiei, si un om cu suflet mare. Din punct de vedere profesional, Albulescu Gheorghe a fost un doctor renumit in orasul nostru - Lugoj - si nu numai; o persoana cunoscuta si respectata de catre cei din jur.
Asa cum l-am cunoscut eu, un om jovial, plin de viata, glumet si intelept in acelasi timp.

Dumnezeu sa-l odihneasca, sa aline durerea familiei si sa le dea puterea de a merge mai departe.

luni, 1 iunie 2009

Despre limite...

De ce oare o mare parte din oameni nu se opresc cand ajung la anumite limte?

Spre exemplu, sa luam cazul bauturii. De ce de multe ori ajungem sa ne imbatam?... de ce nu ne oprim cand simtim ca suntem la limita?...si nu ma refer la o limita joasa, de cateva pahare sau cateva beri (de fapt, cantitatea este relativa si limita variabila, diferind in functie de stare si alti factori), ci la cel moment cand se simte o oarecare dificultate de exprimare, de limpezime in gandire sau de o dificultate in mentirea unui echilibru perfect.
Mama mea ma intreba :
"-Luciane, de ce trebuie sa bei pana nu mai poti?"
Hmmm, am stat si m-am gandit, la un moment dat... iar concluziile mele le veti gasi mai jos.

O alta limita cu urmari grave ar fi cea a depasirii unei limite de viteza. Fie la volanul unei masini, fie pe o motocicleta... De multe ori vedem cum merg unii cu viteze ametitoare. Nu se gandesc prea mult nici la ei, nici la pasagerii lor, nici la alti participanti din trafic. Pur si simplu apasa pe acceleratie... Mai devreme sau mai tarziu ii vedem prin ziare sau pe la televizor, sau auzim de la cunostinte ca s-a mai produs un accident.

Am mai putea discuta si despre limita prostiei, dar sunt convins ca ar fi prea mult de scris si nu ar mai citi nimeni. Asa ca, asta o sa o las pe alta data.

Explicatia ar putea fi urmatoarea, desi nu pretind ca ar fi 100% corecta, ci doar punctul meu de vedere.
La partea cu bautura, lucrurile ar putea sta asa:
- cand bei prea repede si "la concurs", :), limita nu prea o mai simti. Fuge, precum pamantul de sub picioare cand incerci sa te ridici si sa iti indrepti pasii spre toaleta. Sanse de oprire = 0%
- cand bei intins si ma bagi si ceva mancarica inainte sau in timpul actiunii, limita creste simtitor si e mai dificil sa te imbeti decat sa te opresti. Sanse de oprire ->85%
- in orice alta situatie decat in cele doua prezentate mai sus, problema se pune in felul urmator:
a) daca limita coincide cu terminarea unui pahar sau sticle, sanse de oprire ->99%
b) daca limita se afla pe undeva pe la jumatatea paharaului, depinde de perseverenta persoanei si de dorinta de a duce lucrurile la un bun sfarsit :)). Daca termini paharul, sanse de oprire = 0%; daca lasi raul in casa, :P si nu mai dai pe gat restul continutului paharului, sanse de oprire = 100%; deci la a treia varianta, sansele de oprire = 50%.

La partea cu viteza, e o problema mai mare. Putem impartii vitezistii extremi in urmatoarele categorii:
- cei care tocmai isi achizitioneaza un vehicol, pe doua sau patru roti si vor sa ii vada limitele
- cei care vor sa arate pritenilor sau gagicelor ce schumacher sau rossi sunt ei
- cei care nu suporta sa vada cum ii depasesc altii, eventual cu masini mai slabe sau mai ieftine; ei trebuie sa fie regii soselelor
- teribilistii, care vor sa simta adrenalina cum li se urca la ...

Daca combinam cele doua categorii, cu siguranta nu va iesi ceva bun.
STAY SOBER AND SAFE.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Doar o chestiune de credinta sau de interpretare


Ce se intampla dincolo de viata ?
Unde mergem atunci cand terminam aceasta viata?
Exista o continuare? Este aceasta la fel ca aceasta, cu un trup si o lume in care acesta hoinareste? Vom avea acelasi trup? Aceasi forma?

Unii cred ca nu exista nimic dupa moartea pamanteana. Ca totul se termina odata cu viata.
Altii, cred ca dupa moarte sufletul ajunge in purgatoriu, dupa care in urma unei judecati este directionat catre rai sau catre iad.
Altii, cred ca moartea este doar o tranzitie catre o alta viata.
O alta parte a oamenilor cred ca viata e un sir neintrerupt de schimbari a formei in care traiesc. Astfel putem auzi pe unii zicand ca intr-o viata anterioara au fost caine sau pisica sau elefant sau etc. in functie de animalul, planta obiectul sau orice altceva de care ei se simt atasati in viata omeneasca.
O alta categorie este cea a celor care cred ca viata dupa moarte continua in acelasi trup dar intr-un alt univers.
Sunt foarte multe opinii si credinte in mintile celor care ne inconjoara. Care este reala sau cea mai aproape de adevar, probabil nu vom stii niciodata.

In cea ce priveste credintele formate pe cale religioasa, distingem printre ele urmatoarele curente ale celor mai raspandite dintre religii:
In CRESTINISM si ISLAM teoria este destul de asemanatoare, implicand o judecata de apoi in care fiecare justifica ce a facut si de ce a facut pe pamant; trimiterea sufletului in rai sau iad, urmata apoi de o inviere.
In HINDUISM, fiecare individ traieste de mai multe ori. Moartea este trecerea de la un destin la altul. Dupa moarte, sufletul care este vesnic se reincarneaza intr-un alt trup in functie de faptele savarsite in viata care tocmai s-a incheiat. Aceasta lege se numeste karma. Dupa moarte sufletul nu trece intr-o stare permanenta fiintiala de fericire vesnica, in rai, sau de pedeapsa vesnica, in iad, ci va renaste in alte forme de viata pana cand se va termina necesitatea de intrupare. Nasterile si renasterile se succed in ordine ontologica spre stari fiintiale mai bune sau mai rele, dupa cum sunt faptele celui in cauza. Exista o singura exceptie si aceasta in cazul in care moar­tea reprezinta intoarcerea in unitatea absoluta cu Brahman. Aceasta este starea ultima spre care tinde orice credincios hindus.
In BUDISM, spre deosebire de hinduism, reincarnarea nu consta in migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare fiinte, ci continuarea de catre un individ nou a existenţti care pana atunci se manifesta în cel decedat, conform incarcaturii karmice acumulate

Astept si parerile voastre.

Fiecare dintre noi ne întrebãm ce ne asteaptã la capat de drum.
Pana atunci, va trebui sa traim cu fantomele...nu din subsolurile umede...ci din sufletele oamenilor.

luni, 19 ianuarie 2009

Oameni sau animale?

De-alungul timpului oamenii s-au dovedit a fii unici intre toate vietatiile de pe aceasta planeta - diferentiindu-se nu numai printr-o inteligenta ridicata, moralitate si auto-constienta... dar si prin o alta latura de baza: este singura creatura care omoara de placere sau ca sport. Nu veti gasi nici un animal criminal in serie, sau vreun animal vanator de placere; animalele ucid doar pentru a supravietui (deoarece instinctul de conservare este prezent si la ele, sau macar la cea mai mare parte din ele) sau pentru a se hrani.
In timp ce robotii devin din ce in ce mai umani, trebuie sa avem grija ca noi sa nu devenim mai putin umani decat ei.
Priviti aceste imagini ... http://www.youtube.com/watch?v=OvZS16IxC8k

duminică, 18 ianuarie 2009

Evolutia = involutie sau autodistrugere?


V-ati intrebat vreodata incotro duce evolutia tehnologica? Sau care este urmatorul pas in aceasta evolutie?
Eu intotdeauna am fost de parerea ca o mare parte din cea ce se petrece in filmele si cartile SF devine mai devreme sau mai tarziu o realitate. Incepand de la cele mai mici lucruri care acum ni se par niste chestiuni foarte simple pana la cele mai complexe si mai greu de crezut.
Sa o luam usor... de exemplu geamul oglinda atat de prezent in ziua de azi, a fost descris cu mult timp in urma intr-o carte de Isaac Asimov. Aventuri cosmice, nave spatiale, calatorii in spatiu, descoperiri de planete...toate au fost prezente la un moment dat in carti sau filme. Pana si Luceafarul lui Eminescu poate fi privit ca o viziune asupra calatoriei in spatiu.
Autori ca Jules Verne, Isaac Asimov, Philip K. Dick... pot fi considerati adevarati vizionari. Multe dintre descrierile lor au fost transpuse in realitate. Daca nu ma credeti puneti mana si cititi, apoi analizati.
Filme precum Terminator sau Matrix s-ar putea sa nu mai para chiar atat de incredibile intr-un viitor mai mult sau mai putin departat. Construim roboti si masinarii incredibile deja. Inteligenta artificiala si realitatea virtuala sunt deja destul de avansate. Oare cat va mai dura pana cand robotii nu vor mai dorii sa fie sclavii omenirii? Parca si vad un zambet rasarit in coltul gurii celor care vor citii aceste randuri... poate ma considerati nebun... cine stie... poate chiar sunt...:), dar opriti-va cateva momente si ganditi mai profund cea ce am scris pe aici.
Clonare, teleportare... oare nu au fost deja incercate pe oameni? Cine stie cat de avansati suntem deja in laboratoarele de cercetare? Toate lucrurile care acum le avem la dispozitie la scara larga au existat cu multa vreme inainte in institutiile in care se elaboreaza.
Leacuri pentru boli ca SIDA, cancer si altele s-ar putea sa existe deja. Ganditi-va la Magic Johnson. Au trecut 17 ani decand a fost diagnosticat cu SIDA, de fapt 17 ani decad a recunescut public intr-o conferita de presa ca este infestat cu virusul HIV. Au fost zvonuri si stiri confor carora ar fi fost vindecat... iar daca ne gandim cati ani au trecut... e foarte posibil sa fie intr-adevar asa. Oare acest virus nu a fost creat de fapt in laborator? Oare cei care l-au creat nu au un leac? Parerea mea este ca DA, au un leac dar nu il dau orisicui.
GENETICA este atat de avansata incat se spune ca la un copil zamislit pe cale artificiala se poate customiza orice. Culoarea ochilor, a parului, constitutia corporala, etc... Hm, oare unde am mai vazut chestia asta?...ah, da in Godsend (2004) film cu Rober deNiro.
Celule stem ... productie sau regenerare de organe... Incepem sa ne jucam de-a Dumnezeu. In chirurgie, operatii din ce in ce mai complicate, transplant de orice organ, toate reusite deja.
Aplicatiile din domeniul militar, din domeniul industiilor producatoare de diverse... robotii iau incet incet locul oamenilor. Nu spun ca nu ar fii bine ca razboaiele sa se duca intre roboti si nu intre oameni... dar cum ramane cu cei care inca nu beneficiaza de aceasta tehnologie sau nu au banii necesari sa o implementeze? Ei vor trimite la lupta oameni obisnuiti.
Orice pe lumea asta are un boom si o recesiune toate lucrurile se se desfasoara sub o anumita fluctuatie. Suisuri si coborasuri in orice. Problema este ca, cu cat cazi mai de sus, cu atat te ridici mai greu, daca te mai ridici...
Poluarea, defrisarile, actiuni impotriva naturii, afectarea stratului de ozon, incalzirea globala... sfarsitul va veni, cu ajutorul nostru. Fiti mai atenti cu resursele, pentru ca ele nu sunt nelimitate. Descoperirile si evolutia tehnologica nu duc intotdeauna doar la lucruri bune. Cercetarea tehnologica exista pentru a face viata umana mai usoara si mai placuta. Dar odata ce aceste forte patrund in cele mai intime parti ale vietilor noastre...nu ne vom pierde chiar sufletul?
Incercati sa vedeti cateva episoade din The Outer Limitis. Analizati cu atentie concluzia de final a episoadelor.
Pana cand va veni momentul acela, in care ne vom autodistruge, intru-cat nu pot opri acest lucru, am sa incerc sa profit de aceasta evolutie tehnologica...si intr-un final ... FACA-SE VOIA TA, DOAMNE!

luni, 5 ianuarie 2009

Acasa

Nu prieteni, nu e vorba despre postul TV Acasa, ci despre locul unde locuim, de fapt locul unde ne simtim "acasa".
E ciudat ca dupa o perioada de timp indelungata in care ai stat (locuit) intr-un anumit loc, pe care l-ai numit "acasa", sa te muti si sa incepi sa numesti acel loc "acasa". De fapt la inceput nici nu prea ne vine, sau cel putin mie... Sau, poate nu este atat de greu de rostit cuvantul, dar pare unul rece fara substanta, fara sentiment.
Eu tocmai ce m-am mutat de vreo 2 saptamani si inca nu simt caldura caminului, nu pot sa spun despre acest loc, nu inca, faptul ca e "acasa"... desi am renovat la acest apartament un pic peste 3 luni jumate si am pus pasiune, suflet, idei, sudoare si am fost prezent in el aproape zi de zi. Momentan ma simt ca la hotel sau ca intr-un apartament inchiriat. Ma simt...cred ca...liber...si nu cred ca e din cauza ca nu mai locuiesc cu parintii, ca si pana acum...ci, pentru ca...fuck it...chiar nu stiu de ce.
Sunt convins insa, ca va veni si clipa in care in momentul in care voi rosti cuvintele "Ma duc acasa!" o voi simti cu adevarat, pentru ca se spune: acolo ti-e casa unde te simti bine si sufletul ti-e linistit.
Calatorului ii sta bine cu drumul...insa...nicaieri nu-i ca ACASA.
So long my friends...

marți, 23 decembrie 2008

Ziarele de sport

... nu prea mai au ce sa scrie gazetarii sportivi. Aici se vede daca ai stofa de ziarist sau nu. Din pacate, 80% nu au. S-a gatat sezonul de fotbal, s-a gatat si "inspiratia"... au inceput inventile, transferurile fantasmagorice, scandaluri renascute sau create... presa sportiva e varza... calita sau murata. Cred ca ratingurile lor sunt intr-o continua cadere abrupta si accelerata. Daca, pana si eu, verific siturile cu o frecventa aproape injumatatita fata de un moment oarecare de acum 2 luni, e de inteles ca se duce pe ... apa sambetei.

luni, 1 decembrie 2008

Logica unei gândiri ilogice

Votul uninominal. Oare? Ce vot uninominal poate fi acela care, deşi produce un câştigător pe un anumit colegiu electoral, poate permite ca în parlament să ajungă perdantul (aici referindu-mă la cel de pe locul 2 ca procent sau nr de voturi) acelui colegiu? Cum e posibil ca reprezentantul majorităţii, alesul principal al votanţilor, să trebuiască să le spună acestora ..."de fapt, cred că m-aţi votat degeaba"...
Oare, care este logica acestei gândiri?
Această lege a uninominalelor nu numai că e foarte prost făcută, ci probabil că exact aşa a fost gândită.
Oare, care este logica acestei gândiri?
În plus, cred că nu ar trebui permisă candidatura decât în colegiu din care este localitatea natală sau cea de reşedinţă a potenţialului candidat.
Oare nu ar fii mai bine aşa?
...revin cu amănunte, acum sunt prea obosit...cred

ROMANIA



















România e o ţară...
-plină de proşti care îşi merită soarta;
-plină de ignoranţi care nu merită şi nu au dreptul să ridice vocea;
-plină de măscărici care îşi dau ăn stambă;
-plină de politicieni corupţi votaţi de oameni de realitate rupţi.
Astfel poate fi descrisă o Românie a anului 2008/2009 în care prezenţa la vot este în jur de 35%, iar din aceştia 36% au fost înstare să voteze cu un partid precum PSD. Din procentul de 65% care nu au fost la vot, eu personal estimez următoarele:
-20% au stat acasă din lehamite şi dispreţ faţă de politicianul român, un politician român descris atât de bine prin monologul lui Mircea Badea dintr-o piesă a celor de la Paraziţii, şi de versurile altor melodii ale aceleaşi trupe;
-15% plecaţi din localităţiile în care ar fi avut voie să voteze;
-30% ignoranţi, indolenţi sau dezinteresaţi complet.
Păcat de cei care au mers la vot cu speranţa întru mai bine.
Vai, vai Românie cum te hurui!